Ziceam ca am plecat din nou. Mai fusesem prin zona bucegilor, dar niciodata nu am trecut de ‘cota 2000’ din Sinaia, sau cascada Urlatoarea in Busteni.
Daca s-a intrebat cineva cum fac selectia destinatiilor, e destul de simplu: trebuie sa existe un tren care sa plece vineri seara din Iasi, sa ajunga la destinatie cat de cat dimineata, si sa ma pot intoarce pans luni la 9. (si sa nu depaseasca prea mult bugetul totusi)
Vagonul era gol si rece, mi-am scos laptop-ul si am inceput sa scriu. In curand au inceput sa apara si vecinii, in fata s-a asezat o batrana care pierduse trenul spre Constanta, iar in stanga o doamna care mergea la nunta fiicei.
Undeva mai in dreapta era un individ care le stia pe toate, fusese peste tot si avea sfaturi pentru orice. Am incercat sa-l ignor.
Am terminat tarziu de scris,uneori e un chin sa-mi gasesc cuvintele din dictionarul meu din ce in ce mai restrans,plus de asta nu prea m-am obisnuit cu tastatura nitel mai mica. Doamna de alaturi era curioasa foc ce scriu, insa am intors ecranul incat sa vad doar eu. Dupa un timp a devenit vorbareata:

‘Vai dar ce frig e, astia nu dau caldura?’
‘Trebuie sa va pregatiti de mai rau, aerul lor conditionat nu prea da caldura’
‘Mergeti des cu trenul?’
‘In fiecare saptamana’
‘Cu treaba sau de placere?’
‘Doar fug in weekend’
‘Frumos asa, dar de ce singur?’
Liniste.

Dupa o perioada s-a mutat pe o alta bancheta, i-am dat geaca sa se inveleasca si mi-a cerut sa o invelesc eu, a fost un sentiment foarte ciudat.
Se facuse dimineata deacum, batrana i-a cerut baiatului de la bar un pachet de biscuiti, avea pregatiti 2 lei. A primit pachetul si am vazut pe fata ei un zambet de copil, a disparut insa repede cand i s-a spus ca e 3 lei de fapt.
Mi-a spus mai tarziu ca abia asteapta sa ajunga la Constanta pentru ca ii este dor de mosul ei, am intrebat-o cand a plecat si mi-a raspuns “ieri dimineata”

Am schimbat trenul in Bucuresti, si mi-am dat seama ca trebuia sa iau o decizie destul de repede. Imi luasem bilet pana la Busteni, dar pana la urma am hotarat sa cobor in Sinaia.
Ajuns in statie, m-am uitat spre cota 2000 si mi-am spus ca nu am puterea necesara sa urc, aventurile de saptamana trecuta erau inca proaspete, asa ca m-am indreptat spre telecabina. Am pierdut cu 10 secunde cursa de 9, si am fost nevoit sa mai astept 30 de minute.
In telecabina lume pestrita, mi-a sarit in ochi o tanara de 25-30 de ani cu doi copii, si bona filipineza, incerca sa o convinga ca nu a vazut niciodata asa ceva, dar ea ii raspundea in engleza ca a mai vazut munti :)

De la cota 2000 a fost un drum relativ usor, m-am mai oprit din cand in cand sa fotografiez peisajele si versantii plini de rododendron insa nu am intalnit pe nimeni, cu exceptia unui grup de biciclisti straini, care initial ma depasisera,dar cum s-a accentuat panta au ramas mult in urma.
Citisem un pic pe tren despre trasee si vazusem o harta, insa se pare ca si data asta am gresit undeva. Trebuia sa ajung mai intai la cabana Caraiman, si abia apoi la Babele, am avut insa surprirza ca dupa doar cateva ore sa ma gasesc la cabana.
Am intrat sa vad daca mai au camere, mi-au spus ca nu este apa curenta, am glumit spunand ca nu spal eu cearsafurile, mi-am luat cheia , am lasat bagajul in camera si am iesit pe afara.
Era agitatie, o multime de indivizi. Am facut si eu cateva fotografii, si cateva zeci(nu exagerez) de cupluri m-au rugat sa-i fotografiez cu aparatul lor. A fost o experienta interesanta.

Mi-am gasit un petec de iarba mai retras si m-am intins la soare. Am incercat sa citesc insa nu prea ma puteam concentra, iar daca stateam prea mult cu privirea intr-o parte, inevitabil scapam capul de la oboseala.

Pe la 2 au inceput sa se mai imprastie, am mancat si eu o ciorba la bar, apoi m-am intors pe petecul meu. Incepusera sa se stranga cumulusi pufosi, si frigul umbrei alterna in mod placut cu dogoarea soarelui. Am stat asa cu ochii inchisi ore in sir, din cand in cand trecea cate un grup prin preajma , unii imi faceau fotografii, probabil ma confund usor cu o stanca din zona.
M-am intors in camera doar pentru a-mi lua haine mai groase, dar cand am revenit locul imi era ocupat, asa ca mi-am gasit un altul, pe o stanca. Am urmarit ca in transa cum norii urca si coboara urmand conturul muntilor.
M-a trezit telefonul, am recunoscut vocea si a urmat o conversatie de 82 de minute, care m-a mai destins putin, intrerupta doar in momentul cand s-a terminat bateria. In timpul conversatiei am fost si eu pentru prima data cu capul in nori, mi-am pus geaca dar norul m-a umezit destul de bine.

Am tot asteptat apusul, am facut fotografii si filme, pana cand m-a lasat si bateria de la camera. M-am retras pe o stanca de langa sfinx pana s-a intunecat bine, apoi am revenit la bar unde contrar sperantelor era inchis. Am mai iesit putin putin pe afara unde am vorbit despre stele cu o tanara din Polonia, dar la un moment dat s-a retras si am urmat exemplul.
Imi uitasem pastilele acasa, insa am reusit sa dorm 2 ore, cand m-am trezit am urmarit rasaritul si m-am apucat de scris.

Intremat de cele doua ore, am hotarat sa cobor pe jos, planul initial sa cobor cu telecabina direct in Busteni. Am mancat o omleta la bar si la ora 9 am pornit la drum. Speram ca drumul sa treaca si pe la crucea de pe caraiman, insa imediat dupa cabana a inceput coborasul (era un indicator, insa arata o ora, si mi-am zis ca nu sunt in stare), a inceput in forta, o coborare foarte abrupta, din fericire in zonele mai dificile erau lanturi de care te puteai sprijini, altfel o puteai lua lejer la vale. A tinut-o asa vreme de o ora cred, si deja imi faceam probleme, intre timp s-a lasat si o ceata de sa o tai cu toporul, de nu vedeai la 10 metri in fata, insa atmosfera era placuta, sunetul cascadelor din zona se amesteca cu triluri de pasarele, mai lipsea unu cu satarul ca sa fie un adevarat film horror :)

La un moment dat m-am intalnit cu un grup de indivizi dotat bine, urcau pe o sectiune mai periculoasa asa ca m-am asezat putin intr-o zona mai degajata, sa ii las sa treaca. Ne salutam cum e obiceiul, dupa care unul ma intreaba ‘Ce faci?’ eu blocat zic ‘Spre casa’, si atunci intrebarea magica ‘Esti fiul lui, xxxx?’ , i-am raspuns la fel de blocat ‘Nu cred’ :)), au plecat si am ramas blocat cateva minute.

Dupa un timp traseul a devenit mai lejer, am inceput sa intalnesc si alte grupuri dar nu am mai avut convorbiri de gradul 3. Majoritatea erau echipati corespunzator, insa am intalnit si ciudati care urcau doar cu o sticla in mana, acu cand scriu si vad ce e sus… nu cred ca le e prea bine.

Pe traseu erau tot felul de cascade micute si tentante, ma gandeam sa ma opresc putin sa-mi spal picioarele dar la un moment dat poteca s-a indepartat putin de parau, si am auzit una ceva mai puternica. Am parasit cararea si in scurt timp eram cum m-a facut mama sub apa rece ca ghiata, apoi m-am sters cu un tricou si am continuat la vale. E ciudat cum, cu toate ca de fapt pierzi o multime de energie, de fapt ai impresia ca o castigi.

Cum ma apropiam de Busteni grupurile de sinucigasi erau din ce in ce mai dese, si deja gafaiau dupa o ora de urcare lejera, ii asteptau inca 3 de forta.

Cu tot cu oprirea la cascada am ajuns mai devreme decat planificasem in Busteni (pe indicator scria 3.5-4h) eu am facut aproape 3.  Cu toate ca eram cam obosit, am intalnit traseul spre Urlatoarea, si am zis hai sa-i fac o vizita. Lume ca la mall, cu mic cu mare, galagie, gafaituri, eu am prins un pic de putere pentru ca urcam (pare ciudat dar e mai obositor coboratul decat urcatul) si ii depaseam usor. Am ajuns la cascada si am fost nitel dezamagit, parca era mai mare inainte, acum era si ingradita cu un tarc, pe langa erau mese cu umbrelute, doi vanzatori ambulanti vindeau diverse. De acestia din urma am profitat totusi si mi-am luat o sticluta de apa (5lei 0.5l) deoarece am pornit coborarea cu doar 1l de apa.

La intoarcere m-am intalnit cu un grup pe care il depasisem, o doamna spune “uite nenea deja se intoarce”, si un pusti: “da noi nu avem craca asa mare” :)

M-am oprit la un parau ,mi-am spalat picioarele si am schimbat bocancii cu opincutele mele, apoi am luat-o la pas prin oras incercand sa-mi amintesc pe unde mai fusesem. Am oprit la Casa Ancutei, unde am mancat o ciorba de fasole in vas de paine, interesanta prezentarea, insa foarte putin bors in painea aia, apoi m-am mutat intr-un parc sa-mi reorganizez rucsacul.

Am avut bafta ca m-am hotarat sa ma indrept mai devreme spre gara. Am ajuns la casa si i-am cerut un Busteni-Brasov-Pascani-Iasi, s-a uitat nitel disperata la mine, am lamurit-o ca stiu ca sunt alte alternative mai scurte, apoi s-a pus pe treaba, Mi-am cerut si eu si ea scuze de mai multe ori, a luat 25 de minute sa faca biletul.

Am ajuns in statie si m-am apucat de citit, in fata a venit un tren international care trebuia sa plece la exact aceiasi ora cu al meu. Am asteptat, trenul a plecat, am asteptat 15 minute, pana am realizat ca de fapt trenul meu facea parte din celalalt, dar pe mine nu m-a anuntat nimeni.

Brusc s-a activat in mine o parte a creierului care o vroiam dormanta, am preferat sa nu ma duc sa ma cert cu aia, am iesit in fata garii si in scurt timp a trecut un microbuz care m-a luat spre Brasov. In el rasunau manele, prostia si lipsa bateriei la telefon m-a facut sa nu-mi pun castile, si inevitabil versurile mi-au intrat adanc, iritand acea parte acum activa. Am coborat daramat in Brasov (inaintea trenului cu care trebuia sa plec), cu cateva statii inainte de gara, si fumand tigara dupa tigara am ajuns in cele din urma in gara. M-am gandit ca tot ce am cladit weekendul asta s-a daramat ca o piramida din carti in cateva minute.

Dupa un timp mi s-a terminat si bateria la mobil, si cea de la laptop, asa ca m-am plimbat putin prin zona si m-am mai calmat, am mancat o shaworma care a durat 40 de minute sa se ‘coaca’, si o chelnerita amabila pentru care Ursus Black e tot Ursus,intr-un local in care erau vreo 30 de semne de fumatul interzis, dar toata lumea fuma, dar nu m-am mai enervat.

Am reusit sa prind trenul data asta si o domnisoara draguta mi-a cedat locul de langa geam, astfel am reusit sa-mi reincarc toate prostiile. Inevitabil, trenul a facut o intarziere de vreo 50 de minute si am pierdut legatura, ajungand acasa abia pe la 8 si ceva.

Poate weekendul viitor va fi mai bine.

Restul pozelor aici , nu le-am mai triat, o sa mai sterg din ele maine.

P.S. Imi pare rau Cristina, nu prea ma pricep la finaluri fericite