Unii merg in india sa se redescopere, eu mi-am dat seama ca prin calatorii ajung sa fug de mine, de intrebari si de raspunsuri. Dupa doua luni de cutreierat  am alocat luna iulie in totalitate Iasului (de fapt  mie), am hotarat ca e timpul sa ma opresc, si sa ma regrupez :)

Am incercat sa-mi fac curatenie in viata, atat fizic cat si psihic. Sper macar una din doua sa tina pe termen lung (ghici care?:) ).

A fost o perioada destul de ok. Mi-am mai facut prieteni noi, am incercat sa-i mai apropii pe altii, am cunoscut tot felul de oameni, unii m-au cunoscut si ei la randul lor , altii nu. Am invatat sa-mi depasesc anumite bariere fizice (am reusit sa-mi indeplinesc goal-ul de a alerga 15km, si urmatorul va fi un semi-maraton) dar si psihice. Am facut lucruri noi, am facut lucruri care nu le mai facusem de foarte multi ani, m-am simtit bine cu altii si cu mine insumi, am invatat. Am realizat ca probabil nu voi putea fi niciodata psiholog pentru ca ma implic prea mult in problema ‘subiectului’ …

Dar sa trecem la subiect. Am citit zilele astea o carte interesanta, si pe parcurs am ajuns sa-mi pun tot felul de intrebari.  Una dintre ele era simpla (si foarte intalnita de altfel): daca te intreaba cineva care e cartea/filmul/melodia/etc preferat(a) ce i-ai raspunde si in cat timp? Apoi a venit review-ul anual, care mi-a confirmat ideea infiripata, apoi am primit mai multe mesaje de genul : “Cata sunt onest cu tine: Fii mai indraznet!!!! Viata e scurta!!” … si a devenit clar ca am o problema, foarte vizibila din exterior, insa de care eu nu prea stiam.

Am realizat ca nu imi place/nu am puterea/mi-e frica sa iau decizii. In cartea mai sus amintita se spunea la un moment dat ca orice decizie, cat de mica, poate sa ajunga sa-ti influenteze viata pe termen foarte lung. Mi-am dat seama ca am preferat de foarte multe ori sa astept atat de mult, pana cand am fost ajutat sa iau o decizie, sau chiar au luat-o altii pentru mine.

In quest-ul meu decizional incepusem sa apelez la tehnologie, mi-am facut niste documente in care tot treceam plusuri si minusuri pentru diverse lucruri, locuri, oameni.Este destul de greu sa le cuantifici diverse insusiri, ajungi sa devii atat de cinic si inpersonal … incat am hotarat pe moment sa renunt la ele. O alta chestie negativa este ca deciziile ajung sa fie de foarte lunga durata. Da e ok uneori sa lasi un pic lucrurile sa se racoreasca inainte de o decizie, dar timpul nu asteapta pe nimeni.

E ciudat cum uneori ti se impune luarea unei decizii, cand sunt 2 optiuni, la o mana distanta, si trebuie sa alegi –  ( Citeam acum o carte despre cum functioneaza creierul, si spunea acolo ca daca totul e sanatos decizia ar trebui sa vina practic de la sine. M-am identificat in oarecare masura cu niste exemple, care suferisera operatii pe creier, si incercau sa ia deciziile rational dar le lua 30 de minute sa decida ce camasa sa imbrace :)  ) – optiunea mea de obicei ar fi asteptarea aparitiei unei a  3-a dar, cum sunt eu ‘norocos’ am fost ajutat in eliminarea unei optiuni. Asadar ar trebui sa o accept pe cea ramasa? Data asta ,acum ca stiu de problema, nu stiu daca pot sa o mai fac :)

E ciudat intr-adevar cand vrei sa cunosti pe cineva, si iti dai seama ca de fapt  nu te cunosti pe tine, astepti raspunsuri pe care nici tu nu le ai.

Cred nu prea are mult sens ce zic (probabil avea mai mult sens fara cenzura, dar vroiam sa scriu si aici ceva), probabil o sa aleg una din sutele de carti citite , una din zecile de mii de melodii , unul din miile de filme … si le voi declara ca favorite. Astfel vor ramane din ce in ce mai putine decizii de luat, iar urmatoarele le voi lua probabil  mai mult emotional decat rational.

Viata e scurta, “Opportunity dances with those who are already on the dance floor.”