Am fost acum vreo 3-4 ani la o piesa de teatru cu titlul asta, a durat cred cam o ora, si singura replica era asta: “De ce?!”.

Atunci mi s-a parut o prostie, o pierdere de timp, acum am inceput sa-i dau putin credit. Cu timpul, “De ce?”-urile s-au tot adunat , m-au bantuit de mult mai demult, am incercat sa fac Psihologie pentru a gasi raspunsul la unele dintre ele, din pacate nu am invatat nimic acolo.

Probabil la multe “De ce?”-uri nu vom afla niciodata raspunsul, , la unele  doar o persoana stiu raspunsul si nu vor sa il impartaseasca,la unele mai bine nici nu incerci sa le intelegi pentru ca ar fi prea dureroase. Oricum , o impresie ca astea or sa fie ultimele mele cuvinte :)

Uneori fug de lume pentru a gasi raspunsuri, uneori pentru a scapa macar pentru o secunda de apasarea unor intrebari.

————————

Am fost ieri pana la Constanta sa vad marea, vroiam sa stau doua zile, insa m-a fugarit furtuna, ironic insa, dupa ce a pornit trenul spre casa, a iesit soarele.

Am plecat singur in compartiment, uneori e mai bine asa, o liniste apasatoare , dar macar nu te streseaza nimeni, am reusit sa citesc o carte suficient de interesanta cat sa-mi tina mintea ocupata nesfarsitele ore ale calatoriei. Cu doua ore inainte de a ajunge, a rasarit soarele, insa se vedeau nori grei in sud.

Iesit din vacarmul de scurta durata al garii, am intalnit o Constanta post-apocaliptica, parca era in filmele western, unde mai vezi din cand in cand cate un boschet trecand strada. Nu am vazut nici macar de la departare o persoana sau o masina pe strada, vantul batea cu putere, si din cand in cand din vazduh cadeau picuri mici. Mi-am scos camera din rucsac si m-am indreptat spre plaja.

Nu mai fusesem de vre 3 ani, pe atunci Cazino-ul arata bine, acum parca e o cladire bantuita, in spatele unei usi daramate am vazut   ca o fantoma un paznic, apoi iarasi nimeni pret de cateva ore.

Vacarmul marii este cu doua taisuri, iti patrunde in suflet, valurile te ridica, pentru ca apoi sa te traga la fund.  M-a salvat o haita de catei, care a inceput sa se joace pe langa mine.

I-am urmarit o perioada in plimbarea lor, pana a inceput sa tune si picaturile sa se inteteasca, am hotarat sa ma intorc.

Totul era schimbat la intoarcere, am intalnit oameni care alergau pe plaja, in port agitatie mare, multa lume se pregatea sa iasa pe mare, pe la localuri au inceput sa rasune tot felul de melodii.  Cand am ajuns la gara ploua de-a binelea. Inca de pe plaja si pana la gara, ma urmarise o stancuta(cred), acum a zburat zgribulita in copacii din parc.

Am urcat in tren, peisajul era cu 180 de grade fata de la dus. In fata mea statea o tanara (~25 de ani, probabil 50% roma) cu 3 copii,  o fata de 4-5 ani si doi prichindei de vreo 2 ani. In spate cantau de zor manele, acompaniate uneori de ocupantii locurilor, si intotdeauna terminanduse cu nesfarsite aplauze. Am avut noroc prinzand un loc cu priza, asa ca mi-am incarcat telefonul, mi-am pus castile si am putut sa ma scufund in oarece masura in lumea mea. La 10 minute dupa ce a plecat trenul, iesea soarele.

Copiii erau neastamparati si initial m-a dus cu gandul la Ideocracy, insa in timp am remarcat ca sunt si foarte isteti, toti vorbeau, insa nu am inteles nici macar un cuvant,  problema era insa ca, de fiecare data cand ziceau/faceau ceva, inevitabil venea o palma urmata de un “ba prostule/fa proasto”. Uneori copiii plangeau, alteori reactionau violent asupra mamei, mai putin fata. M-am gandit ce viitor aveau sa aiba acei copii, cu ce au gresit ei ca s-au nascut in acel anturaj?

A trecut ceva timp si mama s-a culcat, lasand-ui in voia sortii. Din cand in cand se trezea, uneori din cauza galagiei pe care o faceau in cautarea atentie, adeseori chiar fara un motiv, si inevitabil venea bruscarea, palma si ocara. Fata statea in fata mea, si dupa fiecare repriza, fie ca era indreptata impotriva ei sau a fratilor, intindea piciorul, atingand-ul pe al meu, apoi se uita in ochii mei si spunea cu glas moale ceva, nu intelegeam dar incercam sa-i zambesc.

La Buzau a urcat langa mine o tanara. Imediat  ce s-a eliberat scaunul din dreapta acesteia, fata s-a mutat si s-a culcat cu capul pe maner iar cu mana incerca sa o atinga foarte putin. La un moment dat s-a intors si se uita fix in ochii acesteia, s-a dezechilibrat si a cazut. Cu o miscare brusca am reusit sa o prind, nu insa fara sa sperii bine domnisoara, care a crezut pe moment ca vreau sa o lovesc. Se pare ca multi au sechele…

Am ajuns in final al Iasi, m-am aplecat si i-am spus la ureche sa invete carte, sa nu ajunga ca mama-sa, s-a uitat in ochii mei confuza, apoi am plecat.

Restul pozelor aici